TSM - AI în mediul Agile

Eugen Bușoiu - Engineering Manager @ 3Pillar Global


În ultimii ani, odată cu depășirea barierelor computaționale care au limitat în trecut progresul inteligenței artificiale, industrii precum sănătate, comerț, producție sau financiar au adoptat și aplicat aceste tehnologii, reușind să inoveze și să aducă schimbări la nivel de percepție și de mod de lucru.

Dacă în prezent, valoarea cotei de piață pentru inteligența artificială ajunge la aproape 8 miliarde de dolari la nivel global, până în anul 2025 se preconizează că aceasta va depăși 85 de miliarde, crescând și numărul industriilor care vor beneficia de pe urma aplicării inteligenței artificiale. Până în 2020, se estimează că inteligența artificială va stimula rata de creștere economică cu 0.8%, creșterea accelerată a productivității resimțindu-se asupra PIB-ului, dar având și un efect destabilizator, prin automatizare asupra forței de muncă.

Impactul tehnologiei asupra forței de muncă, indiferent că este vorba de AI sau RPA (Robotic Process Automation), va duce la dezvoltarea industriei, transformând locurile de muncă actuale și creând roluri aliniate cu noile cerințe de business. Inclusiv în domeniul IT, deși e un domeniu în care locurile de muncă vor fi ușor afectate de automatizare, se pot aduce îmbunătățiri și eficientiza anumite procese.

O*NET OnLine, o platformă online dezvoltată de Departamentul Forței de Muncă al SUA afișează pentru fiecare rol, gradul de automatizare pe o scară de la 0 la 100%. În tabelul de mai jos am extras câteva dintre rolurile prezente astăzi în domeniul IT.

Abordarea Agile

Agile este o abordare de management care favorizează schimbarea și funcționează după câteva principii care sugerează cum ar trebui abordate proiectele într-o manieră rapidă și eficientă. La nivel global, 97% dintre organizații au adoptat metoda Agile, Scrum, ScrumBan și Scrum/XP Hybrid fiind cele mai întâlnite metodologii.

Lista completă cu gradele de automatizare 2017

În cadrul unui proiect, o echipă Scrum cuprinde trei roluri: Product Owner, Scrum Master și echipa de dezvoltare. Dacă Product Ownerul este persoana responsabilă de înțelegerea cerințelor de business și prioritizarea taskurilor pentru echipa de dezvoltare, Scrum Master-ul este un facilitator, căutând să rezolve posibilele impedimente pentru echipa de dezvoltare, fiind în același timp și un coach pentru aceștia.

AI în mediul Agile

În mediul Agile, inteligența artificială ar putea juca un rol important, având capacitatea de a automatiza anumite scenarii în procesul de dezvoltare, îmbunătățind colaborarea și asigurând sprijin echipei.

Un exemplu de aplicare a inteligenței artificiale în Agile ar fi introducerea unui agent virtual care să joace rolul de Scrum Master. Acesta s-ar regăsi pe canalele de comunicare a echipelor, ar fi disponibil 24/7 și ar ajuta la facilitarea ceremoniilor Agile, ar monitoriza starea generală a proiectului și ar avea un rol de susținere pentru membrii echipei.

Ședințele zilnice de status ar putea fi ușor de coordonat de către un agent virtual, acesta conectându-se la sfârșitul zilei de lucru cu membrii echipei, solicitându-le un status privind taskurile asignate și eventualele impedimente. Similar, în celelalte ceremonii Agile, folosind date istorice privind performanța echipei și capabilități de machine learning, ar putea prezice taskuri și efortul necesar dezvoltării acestora.

În plus, pe lângă facilitarea ceremoniilor Agile, un agent virtual ar declanșa automat alerte, în următoarele situații: când activitatea unui membru al echipei este blocată, dacă există riscul ca bugetul sau estimarea să fie depășită, dacă apar probleme ce țin de livrare sau de performanța produsului, după o integrare prealabilă cu sisteme responsabile de livrare (CI) și măsurare a performanței.

Pe lângă beneficiile prezentate mai sus, adoptarea unui agent virtual în abordarea Agile ar ridica și numeroase provocări și nemulțumiri, atât de natură tehnică, cât și în cadrul membrilor echipei. Însă utilizarea inteligenței artificiale în Agile și în celelalte domenii ne vor ajuta să ne îmbunătățim continuu, tendința fiind înlocuită cu pași repezi de realitate.