TSM - Walking Month: pași pentru campionii de suflet ai României

Andreea Misarăș - Events & Communication Specialist

Din 10 septembrie, lasă mașina acasă: concursul Walking Month te provoacă să faci cât mai mulți pași pentru a susține astfel cauza tinerilor sportivi cu dizabilități care au adus medalii României la marile competiții internaționale.

Zi de zi, e ușor să ne găsim scuze pentru a nu face mișcare. De la mult utilizatul "nu am timp" până la faptul că nu ne găsim prieteni cu același interes, sportul riscă să rămână jos pe lista de priorități, în pofida faptului că este esențial pentru cei care prin natura meseriei, petrec mult timp așezați în fața unui ecran. De cealaltă parte, există oameni care au o dizabilitate și care își doresc să facă mișcare, să trăiască sănătos și să aibă un stil de viață activ.

Competiția caritabilă Walking Month îi reunește pe toți în singurul concurs din care toată lumea câștigă! Walking Month este pur și simplu un concurs de mers pe jos: în perioada 10 septembrie - 7 octombrie, echipe de 4 persoane se vor întrece în numărul de pași pe care îl pot face în timpul activităților zilnice. Competiția, organizată de Betfair Romania Development în parteneriat cu Banca Transilvania, urmărește să strângă fonduri pentru Centrul Sportiv Lamont. Acesta este un club destinat persoanelor cu dizabilități fizice, care au demonstrat că niciun obstacol nu este imposibil de depășit, au început să practice sportul și au adus României zeci de medalii prin participarea la Jocurile Paralimpice, echivalentul Olimpiadei, și la alte mari competiții internaționale.

Impactul pozitiv pe care clubul Lamont l-a avut în comunitate este vizibil chiar și din cele mai seci statistici: până la începutul anului 2000, se puteau număra pe degetele de la o mână sportivii care au reprezentat România la Jocurile Paralimpice. La edițiile de după înființarea clubului, delegația României a stabilit mereu noi recorduri, atât prin numărul de sportivi înscriși, cât și prin rezultatele obținute. Finanțat aproape integral din fonduri private, cu susținere sporadică din partea unor autorități publice, Lamont a demonstrat că imposibilul nu e chiar atât de greu de atins, chiar dacă fiecare pas a fost o luptă pentru echipamente, proteze sau pentru acoperirea costurilor de deplasare și înscriere la competiții. Acum însă, lipsa oricăror alte finanțări pune în pericol continuarea programelor, într-un moment critic: calificările pentru Jocurile Paralimpice Tokyo 2020.

Dar nu numai cei care urcă pe podium sunt campionii pe care Walking Month îi susține anul acesta. Fiecare persoană cu dizabilități care a demonstrat că o viață activă este esențială pentru binele nostru, fizic și psihic, este un campion, fiindcă a trecut peste obstacole greu de imaginat pentru oricine altcineva!

Toți cei care vor să pășească alături de ei pe acest drum (și, în același timp, să își facă un bine prin trecerea la un stil de viață mai activ) se pot înscrie în competiția Walking Month: 100% din taxele de înregistrare merg spre clubul Lamont. Pașii concurenților vor fi numărați de o brățară fitness, fiind acceptate toate modelele care pot comunica cu platformele standard de fitness Google Fit și Apple Health - în acest caz, importantă este implicarea și mai puțin tehnologia folosită.

La edițiile anterioare, donațiile participanților la Walking Month au ajutat la dotarea unei secții de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Copii Cluj-Napoca, au asigurat serviciile de kineto-terapie ale micuților cu dizabilități neuro-motorii aflați în grija Grădiniței Speciale Malteze și au permis achiziționarea unui autoturism folosit ca taxi gratuit pentru persoanele care nu se pot deplasa, prin intermediul Beard Brothers.

Așadar, toată lumea câștigă, inclusiv fiecare participant! În primul rând, câștigul este al propriei sănătăți. Dar există și premii pentru cei mai activi - de la abonamente la festivaluri până la mini-vacanțe pentru relaxare! Primul pas: descărcarea aplicației Walking Month din Google Play sau App Store. Înscrierile sunt deschise doar până în 5 septembrie.