TSM - TroopTravel - este marele câștigător la Startup Avalanche 2018

Andreea Marcu - Director marketing și comunicare @ AROBS Transilvania Software

TroopTravel dezvoltă o soluție de evenimente corporate ce folosește big data pentru optimizarea costurilor. Este marele câștigător al StartUp Avalanche 2018, o competiție internațională de idei de business, organizată de Risky Business și sprijinită de AROBS Transilvania Software.

Voicu Oprean, CEO AROBS Transilvania Software, a oferit în 12 iunie 2018, marele premiu al competiției: o călătorie de 9 zile în Silicon Valley, USA. Cu această ocazie, întreprinzătorii de la TroopTravel pot să identifice investitori de mare calibru pentru ideea lor de afaceri. "Sprijin mediul de afaceri și comunitatea antreprenorială de exact 20 de ani, de când am înființat AROBS Transilvania Software, pentru că noi, în 1998, am pornit de la o firmă de apartament. Sunt convins că unul dintre motoarele de dezvoltare a comunității este spiritul antreprenorial și m-am angajat să sprijin ideile inovatoare și cu potențial real prin multe dintre acțiunile și evenimentele noastre. Și îi susțin pe tinerii antreprenori să meargă cu toată viteza înainte, atunci când au găsit ceva ce funcționează, când lucrurile se întâmplă cum trebuie. Să renunțe la atitudinea defensivă, să se concentreze pe câștig", a adăugat omul de afaceri clujean.

Startup Avalanche 2018 este o competiție internațională din cadrul Techsylvania, dedicată antreprenorilor și startupurilor din IT, care au șansa de a-și prezenta proiectele în fața unora dintre cei mai renumiți profesioniști în domeniu și investitori. Premiul cel mare acordat de către AROBS Transilvania Software - o excursie de nouă zile în Silicon Valley- include vizite la cele mai importante companii din acea zonă, întâlniri cu investitori și reprezentanții celor mai mari acceleratoare de startupuri și firme de venture capital, antreprenori de succes și experți în tehnologie.

Juriul a analizat cu mare atenție cele 15 idei care s-au calificat pentru competiție, lansate de startupurile inovatoare, propuse de participanți din România și nu numai:

Techsylvania 2018, unul dintre cele mai influente evenimente de  tehnologie din estul Europei, a avut loc în Cluj-Napoca, între 9 și 12 iunie, și a adus la cea de-a cincea ediție investitori importanți la nivel internațional.

Anul trecut, premiul oferit tot de AROBS a ajuns la Brainy Ant, startup care a creat un software ce permite testarea roboților, de la distanță, de către potențialii cumpărători. În viitor, fondatorul speră să ajungem să controlăm roverele de pe Marte prin intermediul programului său. Mai multe detalii la https://brainyant.com/.