TSM - Nevoia de strategie de marketing în companiile de IT

Alexandra Zăinescu - Director Executiv @ Loopaa Marcom

Strategia de Marketing este acea linie fină între a face ceva extraordinar, ştiind cum şi de ce va fi aşa, spre deosebire de a lăsa lucrurile la voia întâmplării.

Te-ai regăsit vreodată în această situaţie? Dacă da, cel mai probabil acest articol te va ajuta să înţelegi de ce, unde, când şi cum trebuie realizată strategia de marketing.

Dacă eşti CEO sau Manager de HR sau Marketing, cu siguranţă te-ai întrebat nu doar o dată: cum pot să construiesc şi să comunic o cultură organizaţională sănătoasă, atât la nivel intern, cât şi extern? Cum pot să comunic în afara companiei toate lucrurile minunate care se întâmplă înăuntru şi cum pot să le reamintesc mereu colegilor valorile după care ne ghidăm, ca brand? Ai ghicit: răspunsul stă într-o strategie bună de brand de angajator. Răspunsul sună simplu, însă soluţia în sine este un proces, pe care îl vom expune în cele ce urmează.

Ca prim pas, trebuie să analizezi foarte atent organizaţia şi cultura din jurul brandului. E vorba despre un brand puternic şi bine definit? Prin definit, ne referim la următoarele: există o misiune, valori şi o identitate unică de comunicat, atât intern cât şi extern? Sunt acestea prezentate în vreun fel la nivel intern şi extern?

Câteva lucruri asupra cărora să îţi îndrepţi atenţia: dacă birourile sunt personalizate, reflectă personalitatea companiei, dacă oamenii simt că fac parte dintr-o cultură comună, dacă înţeleg şi aplică valorile brandului în munca lor de zi cu zi. Acesta este cel mai important pas. Nu poţi avea o strategie de brand de angajator bună, dacă nu îţi aloci timpul de a analiza ce înseamnă brandul pentru fiecare persoană din organizaţie. Poţi face aceasta prin interviuri cu angajaţi de diverse niveluri - de la top management până la un coleg nou-venit, care s-a alăturat echipei doar săptămâna trecută. Fiecare persoană are o perspectivă unică în a percepe lucrurile - iar aceasta este, cu adevărat, cea mai bună sursă de creativitate.

După ce ai discutat cu angajaţii, ia fiecare feedback, răspuns sau punct de vedere şi stabileşte cea mai bună direcție strategică, inspirată de stadiul actual al lucrurilor. Acesta este secretul oricărei strategii de succes: să afli unde eşti în prezent şi să poţi contura drumul până la locul în care vrei să ajungi. Aceasta înseamnă că, dacă compania ta nu a comunicat clar valorile sale, acestea trebuie definite şi aliniate cu poziţionarea brandului. Nu există o poziţionare clară? Trebuie să îţi analizezi identitatea de brand, acele lucruri care îl fac unic, să le pui în raport cu identitatea competitorilor şi să găseşti acel loc potrivit pentru brandul tău în piaţă.

Acum că ai realizat strategia, cum comunici la nivel extern? Cum alegi cele mai bune canale, vizualuri şi mesaje? Cheia stă în cunoaşterea publicului-țintă.

E vital să te uiţi cu atenţie la cine îţi este audienţa şi ce canale de comunicare foloseşti: sunt cele mai eficiente? Sunt aliniate mesajele pe care le transmitem cu valorile brandului nostru? Reuşesc acestea să atragă profesioniştii pe care ni-i dorim în echipă? Şi, cel mai important, imaginea brandului nostru, din extern, reflectă ceea ce ne dorim? Trebuie să găseşti răspunsuri la toate aceste întrebări, dar şi să identifici cele mai bune soluţii atunci când vine vorba de a reîmprospăta imaginea brandului sau a-l repoziţiona pe piaţă. Aceasta se realizează printr-un plan bine definit de acţiuni, care iau în considerare toate canalele de comunicare şi acţionează ca o campanie integrată, pentru că, într-o piaţă competitivă, cel mai bun mod de a te diferenţia este să ai o personalitate a brandului unică şi convingătoare.

Nu uita! Dezvoltarea unei strategii de employer branding este un proces complex, care nu se termină cu adevărat niciodată - Dacă acţionezi inteligent şi rămâi constant în contact cu piaţa, vei găsi mereu ceva de adăugat, de îmbunătăţit, de adaptat, astfel încât să obţii cele mai bune rezultate.

Mai jos poţi vedea câteva exemple de materiale prin care i-am ajutat pe cei de la Thomsons Online Benefits să-şi reîmprospăteze brandul de angajator, atât la nivel intern, cât şi extern, într-un mod creativ.

Pentru a comunica deschiderea procesului lor de recrutare, am reinterpretat strategia din cadrul unui joc de şah, concentrată în jurul unui pion-erou - Tu.

În ceea ce priveşte recrutarea, Thomsons dorea să comunice că este în căutarea unor indivizi care pot lucra cu succes în echipă, deschişi şi, neapărat, cu simţul umorului. Cea mai bună metodă de a ilustra toate aceste calităţi a fost cea de a crea personaje schiţate cărora să le dăm viaţă, punându-le în diverse situaţii. Aceste personaje, aparent simple, dar atât de complexe în personalitatea pe care o exprimă fiecare au fost conceptul câştigător.

La nivel intern, pentru noile lor birouri, ne-am inspirat din culorile şi valorile expuse în manualul lor de brand pentru a da culoare spaţiului, în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare element a fost creat cu grijă pentru a se integra în poveste.

Putem să spunem că şi ei sunt de acord cu noi când spunem că i-am făcut să se simtă ca acasă în noile birouri. O casă care exprimă prietenie, confort şi arată toate lucrurile frumoase care se întâmplă în organizaţia lor, dar şi unicitatea fiecărui membru.

În final, în crearea oricărei strategii de brand de angajator, este nevoie de multă pasiune şi voinţă. Cea mai bună parte e, că este o aventură - aceasta înseamnă că vei trece şi prin momente dificile, dar îţi vei şi atinge obiectivele dacă vei avea o abordare strategică corectă şi puţină creativitate. Restul este istorie. Istoria brandului tău.