TSM - Istoria IT-ului Clujean (III) - Harta IT

Marius Mornea - Software Engineer și fondator al Mintaka Research

Titlul plănuit al articolului curent era: "De la învățământ la dezvoltare profesională" și dezvolta ideea de preluare, de către mediul privat, al rolului de motor al IT-ului în perioada post-comunistă. Pe scurt, atât accesul la resursele de calcul, cât și la pregătirea specializată au fost transferate de la stat spre companii private.

Primele firme din IT-ul clujean au avut ca obiect de activitate principal, comerțul cu echipamente hardware. Răspunzând și unei cereri existente în piață, absolvenții perioadei precedente de pionierat, s-au conformat mai ales curentului mondial de răspândire al calculatorului personal. Analogic cu stivele hardware/software, peste acest strat inițial s-au dezvoltat ulterior servicii de telecom (de la rețele de cartier improvizate, la soluții profesioniste), servicii complete de infrastructură IT pentru mediul de afaceri, distribuția de soluții software, customizarea acestora, iar în final producția locală, atât în regim outsource, cât și orientată spre produse proprii. Există eforturi ca în viitorul apropiat să mai adăugăm un strat: scena startup-urilor.

În mod natural această stivă a serviciilor economice a fost însoțită de o dezvoltare similară a specialiștilor. Pornind de la specialiști în administrarea sistemelor IT, trecând prin multe iterații de programatori și ajungând în cele din urmă la antreprenorii actuali. Important de menționat este că mediul economic a preluat de mult timp, o parte din efortul social de pregătire a acestor specialiști. De la simplele job-uri de administratori de Internet-Cafe, la cursuri dedicate liceenilor și studenților clujeni, la cursuri specializate pentru angajați în interiorul companiilor, până la multitudinea de comunități de specialiști și antreprenori locali, atât de active în ultimul timp. Îmi amintesc și acum contrastul între programa de liceu: Pascal, C++ (în cazuri fericite), FoxPro, și cursurile de Java pentru liceeni oferite de Recognos sau la facultate de către IQuest. Acestea aveau loc acum cincisprezece, respectiv doisprezece ani, și aveau un rol fundamental în creșterea nivelului specialiștilor și implicit al proiectelor dezvoltate în mediul afacerilor IT local. În mod natural, au urmat multe alte inițiative, dar odată cu explozia numărului de firme din domeniu, a apărut fenomenul de specializare în cadrul firmelor, iar atenția către educație s-a diluat mult. Doar recent comunitatea de antreprenori, a reluat aceste inițiative educaționale și le urez un impact cel puțin egal cu al predecesorilor.

Evoluțiile de mai sus pot fi ușor urmărite, comparând evoluția numărului de firme, natura serviciilor acestora, numărul și profilul angajaților, numărul și profilul clienților acestora, etc. Așa ajungem la noul titlu al articolului: "Harta IT". Din nevoia de a valida cronologic informațiile de mai sus, am încercat să fac o listă a companiilor IT clujene, aranjate după data înființării, și care să conțină unele detalii despre activitatea lor: evoluția numărului de angajați, a cifrei de afaceri, profilului, etc. După câteva căutări în memorie, iar mai apoi pe BestJobs, Aries, Cluster IT, am găsit un candidat pentru rolul de prima companie IT de succes pe piața IT: NET Brinel (înființată în 1991). Dar lucrurile s-au complicat repede, de la simpla încadrare a evoluției sinuoase între hardware și software a primei candidate, până la descoperirea ocupantelor locurilor următoare, evoluția din anii nouăzeci a companiilor locale, începe sa se piardă cu trecerea timpului.

Prin urmare am scos de la naftalină un proiect mai vechi, care aștepta un motiv suficient de bun pentru a se materializa: realizarea unei hărți, ideal interactivă și inteligentă, care să permită explorarea vizuală a evoluției IT-ului clujean. Foarte pe scurt, ar trebui să fie genul de aplicație bogată în informații vizuale, simplu de folosit, având acel factor de Uau care o transformă instant în jucărie preferată. În culise, ar exista o bază de date inițială, cu informațiile de mai sus, iar scena ar fi plină de buline colorate, ancorate pe hartă în dreptul sediilor diverselor firme, dimensionate procentual și mapate pe tot felul de filtre ce permit interogarea datelor. Bineînțeles că factorul de Uau nu este complet, fără animarea cât mai veselă a bulinelor, pentru a indica evoluția în timp a ecosistemului.

Pentru început recurg tot la ajutorul cititorilor în realizarea următorului plan:

Cer ajutorul comunității, pentru că harta nu poate aduce beneficii decât dacă utilizatorii ei înțeleg relația de directă proporționalitate între calitatea/cantitatea de informații pe care o pot extrage și cea pe care o adaugă. Practic utilitatea crește, prin aportul de date utile și valide.

Închei, ca de obicei, așteptând feedback, recomandări pentru punctele de mai sus și ajutorul dumneavoastră.