TSM - Challenge Accepted, Hackathonul care poate așeza Clujul pe harta cercetării în medicina mondială

Vlad Pintea - IT support @ Școala Informală de IT

A patra ediție a competiției "Challenge Accepted", organizată de Școala Informală de IT, s-a încheiat duminică, 22 aprilie, după trei zile de Hackathon asiduu. Provocarea a presupus trei zile de efort susținut, strânsă colaborare și dedicare generoasă, traduse în 48 de ore de codare.

Și-au pus la bătaie timpul și experiența 80 de participanți din Cluj, București, Brașov, Sibiu, Baia Mare, Târgu Mureș, dar sosiți și din Republica Moldova sau originari din Olanda, Spania, Nigeria. Miza lor, alături de cei 16 mentori cu vastă experiență în industrie, care i-au asistat îndeaproape, a fost de a găsi soluții concrete cu ajutorul tehnologiei la o serie de nevoi reale din activitatea zilnică în domeniile medical, educațional și social.

20 de ONG-uri, instituții și antreprenori și-au prezentat proiectele în fața IT-iștilor voluntari. În doar 48 de ore de codare, ideile de rezolvare a 10 dintre problemele propuse echipelor multidisciplinare s-au transformat în prototipuri incipiente. În urma jurizării, trei dintre acestea vor beneficia de o dezvoltare ulterioară într-o fază de incubare, pentru a fi aduse la o formă cât mai apropiată de cea a unui produs de piață.

Locul I a fost ocupat de echipa "BrainGate" cu proiectul propus de Institutul RoNEURO, Centru de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice.

"Există o linie de cod care poate face lumea mai bună. Noi avem o astfel de linie, care sperăm că o va face mai sănătoasă. Dacă săptămâna trecută îmi spunea cineva că o să fac parte dintr-o echipă care va dezvolta un soft cu aplicabilitate medicală, care poate ajuta astăzi 50 de milioane de oameni, iar în 2050 peste 135 milioane în cel mai rău caz, l-aș fi trimis să-și facă un scan la creier. Interesant este că echipa din care fac parte tocmai de asta s-a ocupat, și a și câștigat ", a declarat Andrei Szilagyi, unul din membrii echipei.

Aparatul din cadrul Institutului efectuează o scanare a ochilor ("eye-tracking") în funcție de niște imagini, care sunt rulate pe un monitor, după care generează un fișier excel cu circa 5 milioane de valori. Membrii echipei au făcut un clean-up de date și au generat grafice, care vor ajuta medicii la interpretarea rezultatului scanării oculare.

Device-ul și softul vor ajuta la diagnosticarea timpurie a bolilor neurologice degenerative, chiar cu 8-10 ani înainte de declanșare, facilitându-se astfel un tratament preventiv.

"Am învățat despre domeniul neurologic, în aceste două zile, mai mult decât credeam că aș fi putut învăța toată viața", a declarat Alin Deac, unul dintre mentorii echipei, care au acceptat provocarea Institutului RoNEURO.

Reprezentantul Institutului RoNeuro la Hackathon a rămas impresionat de ce s-a putut realiza într-un timp atât de scurt. "Noi vrem să vedem și impactul tratamentului cu aceste tehnici, să-l folosim ca un biomarker neinvaziv, foarte rapid de folosit, să ne dea statistici, să putem genera informații. Impactul este la nivel mondial. Nu mi-am imaginat că la finalul acestui weekend vom avea asemenea rezultate", ne-a spus Ștefănescu Emanuel, medic rezident, voluntar în cadrul Institutului RoNEURO.

Locul II a revenit echipei "7Code", cu un proiect al Transylvania College. Provocarea a constat în crearea unei aplicații pentru comunitățile școlare, care ar urma să pună la dispoziția elevilor o modalitate de a interacționa strict pe probleme cu care se confruntă în cadrul procesului de învățare, solicitând și acordând ajutor reciproc. Dialogul elevilor ar urma să fie monitorizat de către un profesor desemnat pe topic, care poate oricând furniza feedback.

Locul III și l-au adjudecat membrii echipei "Magic Team", cu proiectul MagicBOX - prezentat de Melania Medeleanu, din partea echipei MagiCAMP. Prin conceptul MagiBOX se trimit, lunar, pachete cu alimente sau haine spre mai bine de 100 de familii din toată țara. Provocare este de a găsi voluntari care se află cât mai aproape de zona în care locuiește beneficiarul, să le adopte și să se asigure că ajung la acesta, pentru reducerea costului cu expedierea. Această căutare a celor ce s-ar putea implica necesită o aplicație, care să trimită un mesaj către voluntarii aflați la maxim 100 km distanță de beneficiar.

"IT-iștii clujeni sunt recunoscuți pentru profesionalism, iar prezența lor într-un număr așa de mare la acest eveniment vorbește și despre nevoia de implicare, de a-și pune la bătaie competențele pentru ceva util celor din jur. Prin această aplicație, am primit nu doar un ajutor imens pentru micii noștri beneficiari, ci și voluntari și prieteni noi ai MagiCAMP. Mulțumim mult." (Melania Medeleanu, Fondator MagiCAMP)

Juriul a ținut cont în departajarea proiectelor de criterii precum propunerile tehnice, gradul de inovație, impactul și timpul necesar de implementare efectivă. Nu mai puțin relevante au fost prezentarea prototipului și stadiul acestuia la final de Hackathon.

Evenimentul a fost moderat de George Buhnici, cea mai pasionată de IT figură publică din România: "Voi aici schimbați lumea contra-cronometru", a conchis acesta în preambulul celor 48 de ore de codare.