2018 se anunță un an cel puțin interesant și provocator, atât din perspectiva modificărilor preconizate local (național) cât și global. Este clar că tehnologiile evoluează cu o viteză tot mai mare și influențează tot mai mult activitatea noastră zilnică. Preocuparea noastră este dacă evoluăm și noi, ca indivizi, echipe și organizații pe măsura tehnologiilor. Dacă ești team lead sau responsabil de HR, am gândit acest articol cu intenția de a te ajuta și de a-ți oferi o perspectivă optimistă asupra acestei problematici. Hai să vedem ce înseamnă să fii SMART (și) în 2018!
S- situația/ statusul pieței. A fi SMART și în 2018 presupune să fii la curent cu trendurile din piață; atât cele locale cât și cele internaționale. Astfel, vei putea înțelege încotro evoluează lucrurile cât mai din timp și vei putea să te adaptezi. Dintre cele mai importante tendințe, trebuie să amintim două:
Soluțiile cloud și mobile, automatizarea proceselor și prezența tot mai simțită a inteligenței artificiale își vor pune amprenta asupra organizațiilor. Ajungem, așadar, să vorbim tot mai des despre digitalizarea businessurilor. Am văzut efectele acestei digitalizări asupra retailului, transporturilor, media și educației. Este acum rândul organizațiilor! Ne așteptăm ca primele efecte să se vadă în procesele de recrutare, învățare, în modul de lucru sau nivelul de implicare al angajaților.
Digitalizarea își pune amprenta și asupra HR-ului. Tocmai datorită soluțiilor automatizate și integrate, se așteaptă ca acest rol din organizații să se modifice. Astfel, dacă până acum, atenția era concentrată asupra proceselor administrative și de recrutare, de acum, rolul HR-ului capătă valențe mai integrate, axate pe experiența angajaților (employee experience- EX): crearea de programe, strategii, echipe care să înțeleagă și să dezvolte continuu experiența angajaților.
M- mindset. În 2018, organizațiile și managerii SMART de echipe, sunt inovatori și înțeleg conceptul de EX. Ce înseamnă acest lucru? Simplu spus, strategii integrate, care surprind organizația prin prisma angajaților. HR-ul dezvoltă și creează experiența angajaților, inspirându-se din conceptul de customer experience, fiind conștient că EX începe cu prima interacțiune pe care un posibil angajat îl are cu organizația și nu se încheie odată cu ieșirea acestuia din companie. Coordonatorii SMART sunt orientați pe design thinking, fiind atenți și preocupați de activitatea zilnică a colegilor lor și mai ales pe modalități prin care le pot simplifica munca și îmbunătăți productivitatea. Așadar, mindsetul este unul integrat și unitar.
A- agilitate și adaptare. Într-un context economic, politic și tehnologic atât de versatil, echipele trebuie să fie agile și ușor adaptabile. De aceea, pe lângă informațiile despre piață și tendințe, informații prețioase care pot fi de folos managerilor de echipe pot veni chiar din echipă, de la oamenii care se lovesc în fiecare zi de anumite situații. De aceea, feedbackul și mai ales reacția la acesta (cum/ dacă îl implementăm) ne vor fi de folos și în 2018. Agilitatea și adaptarea înseamnă și disponibilitatea de a primi/ da feedback, de a-l internaliza și a produce schimbare, dacă feedbackul a fost relevant și valoros.
R- realitatea echipei/ organizației. A fi SMART mai înseamnă să îți cunoști echipa/ oamenii cu care lucrezi. Cu siguranță că știi cum îi cheamă, pe ce tehnologii lucrează, la ce sunt buni. Însă componența echipei se poate schimba ușor sau, mai mult, echipa se poate constitui doar pentru un proiect anume. Dacă vrei să fii un manager SMART, ar fi recomandat să îți cunoști colegii la un nivel mai avansat- să vezi care este liderul informal din echipă, care sunt persoanele pe care echipa le consideră a fi cele mai pregătite tehnic și apelează mereu la ele pentru ajutor, nivelul și calitatea interacțiunilor dintre ei. Toate aceste informații îți pot fi furnizate de diferite instrumente de diagnoză care, aplicate corect, nu vă vor lua foarte mult timp, dar îți vor da informații foarte importante despre echipa/ organizația ta- un tablou realist al oamenilor cu care lucrezi.
T- teams go virtual (echipe virtuale). Se întâmplă deja, nu sunt o noutate. Însă, tot mai multe echipe lucrează remote. Știm cu toții că nu e ușor și că nu se compară cu interacțiunile face-to-face. Dar echipele virtuale vor fi tot mai întâlnite. Ce soluție SMART poți aplica în echipele virtuale (remote)? Sunt două sugestii care stau la baza unei colaborări bune și a echipelor virtuale eficiente: comunicarea și încrederea. O comunicare transparentă, eficientă, adaptată echipei este foarte importantă, mai ales când distanța este o barieră. Încrederea stă la baza relațiilor dintre oameni. Chiar dacă este un proces de lungă durată, poate fi ajutat de o comunicare transparentă între membrii echipei și de interacțiuni sociale. De aceea, cunoaște-ți colegul, chiar dacă e în celălalt colț de lume.
Ce înseamnă, așadar, să fii SMART în 2018? Să fii informat despre tendințele pieței, dar și agil să te adaptezi la acestea; să ai un mindset integrat și unitar, să înțelegi echipele și angajații din perspectiva Employee Experience; să fii deschis și receptiv la feedback, dar și să înțelegi munca colegilor tăi și să găsești soluții de simplificare și îmbunătățire a proceselor; să îți cunoști în adevăratul sens al cuvântului echipa și să știi cum să o gestionezi, mai ales dacă lucrați remote. Mult succes în noul an și creativitate în transformarea provocărilor în soluții!