Odată cu primul număr din luna februarie 2012, prioritatea revistei "Today Software Magazine" a fost aceea de a oferi prin paginile sale ocazia unei mai bune comunicări între membrii comunității IT din orașul Cluj. Am pornit de la premisa că întotdeauna comunitatea care își împărtășește realizările și descoperirile va avea mult mai mult de învățat și implicit de câștigat decât acele comunități care au ca principiu de funcționare doar răspunderea individuală și efortul propriu. Sperăm că de-a lungul celor aproape șase ani, am demonstrat valabilitatea acestei premise, aducându-ne contribuția la consolidarea comunității de IT. Punându-le la dispoziție paginile revistei, programatorii și-au expus ideile, sfaturile, descoperirile, oferindu-i publicului larg reale experiențe de învățare și de emulație. Preocuparea noastră urmărește varietatea tematică a subiectelor precum și creșterea nivelului de calitate a abordării acestora.
Din perspectiva statisticilor, ne putem lăuda cu peste 150.000 de pagini vizualizate de la începutul anului pentru todaysoftmag.ro și cu peste 60.000 pentru versiunea în engleză. Am publicat în română 213 articole, care au purtat semnătura a 142 de autori diferiți.
De-a lungul anului 2017, am avut 16 evenimente de lansare, dintre care 11 au fost la Cluj și câte unul la București, Timișoara, Sibiu, Târgu-Mureș. De notat că în acest an, am desfășurat evenimentul și în afara granițelor țării, la Paris. Numărul celor care au luat parte la aceste evenimente este peste 1,200.
Toate prezentările și multe alte interviuri au fost publicate pe pagina noastră de YouTube. În 2017, până la data scrierii acestui articol (7.12) au fost peste 25,000 de vizualizări, însumând 88.000 minute. Printre cele mai vizualizate sunt: interviul cu Venkat Subramaniam, panelul despre IT-ul clujean și "Scurtă introducere în SAP" al lui Victor Ionescu.
În 2017 am început colaborarea pentru evenimentele de lansare cu Nicu Cherciu, un fotograf profesionist și bine cunoscut în Cluj. De la el am învățat că fotografii fac fotografii, iar restul realizează poze. Sper că ați remarcat și voi acest aspect, văzând toate fotografiile de pe pagina noastră de Facebook sau pe cea de Meetup.
Today Software Magazine a devenit una dintre cele mai mari comunități de IT din România cu peste 1.700 de programatori înregistrați pe pagina de Meetup.com, 1,400 de membri în grupul de Facebook. Pe pagina oficială sunt aproape 6.000 de utilizatori. De asemenea, grupul de newsletter a ajuns la 5,000 de membri.
La începutul lui 2017, am lansat abonamentul online pentru revistă, în format PDF. Avantajul acestui abonament este dat de faptul că cititorii primesc revista într-un format ce permite citirea rapidă a tuturor articolelor. La aceasta, adăugăm și faptul că ai acces la ele înainte de a fi publicate online. Am încercat să ținem costul abonamentului la un nivel scăzut, care în momentul de față este aprox. 1.5 euro / număr.
IT Days este cea de-a doua inițiativă a acestei publicații care a ajuns în această toamnă la a cincea ediție. Conferința are loc anual în luna noiembrie și aduce pe scenă invitați dar și colaboratori ai revistei. Anul acesta au fost peste 600 de participanți zilnic, iar pe cele patru scene am avut peste 60 de speakeri.
Aceasta a avut loc la finalul ediției de anul acesta a IT Days, am publicat în numărul trecut un rezumat al acestora.
Site-ul www.the-developers.com va fi disponibil în curând, iar biletele vor avea un preț promoțional în prima lună.
Considerăm că 2017 a fost un an care a adus numere interesante revistei ,,Today Software Magazine". Numărul de companii care sprijină revista a crescut, după cum și comunitatea din jurul acesteia. În 2018 vom continua toate aceste inițiative și vom adăuga conferința The Developers în portofoliul Today Software Magazine.