Experiența recentă a unui client de-al nostru, din domeniul IT confruntat cu incapacitatea de plată a unor parteneri comerciali, ne-a arătat că insolvența este un risc cunoscut de prea puțini și gestionat corect de și mai puțini. De-aici și ideea acestui articol, de a vă împărtăși câteva din situațiile practice cu care ne-am confruntat în procedurile de insolvență, privind în special relația cu creditorii din domeniul IT. Despre particularitățile debitorilor din domeniul IT vom vorbi poate cu o altă ocazie.
Pentru creditori, preocuparea principală va fi evident să-și recupereze creanța. De cele mai multe ori, ei nu își dau seama că primul pas către recuperare este conservarea creanței prin înregistrarea ei în tabelul de creanțe, în termenul prevăzut de lege.
Ați primit o notificare că un debitor al companiei d-voastră a intrat în insolvență? Nu trebuie să o ignorați. Termenele sunt scurte și consecințele foarte serioase: cine nu își înregistrează creanța, nu va mai putea, în principiu, să o recupereze. În general, veți primi instrucțiuni destul de precise de completare a declarației de creanță prin chiar notificarea primită, dar dacă lucrurile vă par prea complicate sau timpul vă este insuficient, vă puteți adresa unui avocat sau unui practician în insolvență. În orice caz, pasivitatea nu este o opțiune.
După înscrierea în tabelul de creanțe veți începe să analizați ce șanse aveți de recuperare a creanței. Probabil pentru mulți este și momentul la care își doresc să fi făcut această evaluare mai din timp. Din experiența noastră, am identificat probleme din cele mai diverse (unele de o gravitate surprinzătoare): nu există un contract semnat cu clientul, produsul (fie că este el un soft sau o bază de date) a fost livrat și acceptat, iar banii, în bună măsură nu au fost încasați, s-a lucrat pe credit comercial vreme de mai bine de trei ani de zile și o parte din datorie este poate (în parte) prescrisă, firma debitoare se afla deja în insolvență la momentul la care s-a început relația comercială, etc. Am ajuns la concluzia că unele din aceste probleme ar fi putut fi prevenite cu ușurință printr-un management mai atent, iar altele mai puteau fi (uneori) rezolvate printr-o consiliere competentă. În orice caz, cunoașterea în prealabil a unor detalii minime cu privire la bonitatea clientului, mai ales dacă este un client nou, este întotdeauna de ajutor: de exemplu, o simplă căutare pe portalul instanțelor de judecată vă poate arăta dacă o firmă este sau nu în procedură de insolvență.
Pentru mulți dintre prestatorii de servicii IT, insolvența clientului lor este de multe ori percepută ca o pierdere aproape sigură a creanței. Percepția nu este una nejustificată: de cele mai multe creanța prestatorului de servicii IT este fie "ștearsă" pur și simplu prin planul de reorganizare, fie rămâne neacoperită din cauza lipsei de fonduri în faliment.
Lucrurile nu stau însă întotdeauna așa pentru că pot exista situații particulare în care o strategie bine pusă la punct poate face minuni: spre exemplu, șansele de recuperare cresc semnificativ dacă prestatorul, prin contractul semnat în mod formal, și-a rezervat proprietatea până la plata integrală a prețului, sau prin negocierea unui acord în acest context dificil, prestatorul poate obține termeni comerciali mai buni pe viitor etc. . Desigur, aceste situații nu sunt rezultatul întâmplării, ci priceperii managerului companiei de IT.
În orice caz, răspunsul cu privire la șansele de recuperare a banilor dumneavoastră de la companiile în insolvență, poate să nu fie unul evident de la început, mai ales dacă se așteaptă vești bune. Sunt tot felul elemente variabile implicate cum ar fi: cât de mari sunt datoriile, care este structura acestora (pentru că nu toate datoriile sunt tratate la fel, unele fiind acoperite prioritar), care este valoarea activelor companiei insolvente, se intenționează sau nu o reorganizare viabilă etc. . Or, aceste elemente nu devin cunoscute decât mai târziu în procedura de insolvență, care trebuie urmărită cu atenție, pentru a putea (re)acționa în timp util.
O altă situație foarte des întâlnită de noi este cea a insolvenței debitorilor situați peste hotare care contractează (de multe ori subcontractează) servicii de IT de la dezvoltatorii de software români. Recent un asemenea dezvoltator de software ne-a contactat pentru recuperarea unor debite substanțiale de la un client situat în Belgia, care tocmai intrase insolvență. Dificultățile majore ale dezvoltatorului au constat în: faptul că nu exista un contract formal semnat între părți pentru că s-a neglijat acest aspect, debitorul nu avea niciun fel de bun în România, expunerea comercială era una foarte mare și acumulată în decursul unei perioade relativ lungi de timp, procedura de insolvența se desfășura în Belgia, potrivit legii belgiene etc. .
Cum se putea evita această situație? Este greu de dat verdicte post-factum, mai ales că tentația de a factura cât mai repede serviciile este una mare pentru prestatorii de servicii (IT și nu numai), iar informațiile cu privire la companiile străine sunt ceva mai greu accesibile. Un posibil răspuns s-ar putea regăsi tot într-un management mai prudent al expunerii comerciale (de exemplu: urmărirea semnării contractului, încasarea unor sume în avans, aplicarea anumitor mijloace juridice de constrângere etc.).
Pe baza experienței noastre, insolvența trebuie și ea considerată ca un risc comercial real, inclusiv pentru industria IT. Le revine deci managerilor companiilor IT să se informeze în mod adecvat pentru minimalizarea acestui risc și luarea celor mai bune decizii. Mai pe larg subiectul insolvenței, puteți găsi informații tot într-un articol de-al nostru.