Implementarea tehnicii de calcul poate şi trebuie să fie un mijloc pentru accelerarea asigurării tuturor condiţiilor materiale şi spirituale în vederea ridicării continue a nivelului de civilizaţie. (Rev. Stiinţă şi tehnică 1986).
Deşi citatul aparţine unei ere trecute, unor vremuri în care multe lucruri s-au petrecut altfel de cum ar fi fost firesc, totuşi, preocuparea pentru ştiinţă şi cercetare în domeniul cibernetic-informatic (acronimul I.T. a apărut mai târziu) a existat încă din 1965 când apar primele institute de cercetare în domeniul electronicii. În 1970 se realizează la scară industrială primul calculator românesc, Felix C-256, în 1975 a fost înfiinţată Intreprinderea de Echipamente Periferice (IEPER) precum şi societatea româno-americană Romcontrol Data. În acelaşi an, apar noile modele ale familiei de calculatoare româneşti Felix, calculatoare exportate către blocul ţărilor comuniste pentru mai bine de 10 ani. Această primă familie de calculatoare, destinată exclusiv rezolvării cerinţelor unităţilor industriale referitoare la conducerea producţiei şi a celorlalte aplicaţii, cât şi a altor unităţi economice şi centrale, a fost urmată de apariţia calculatoarelor Coral, Cub şi altele.
În anul 1980, pe baza unor concepţii originale româneşti au fost elaborate şi construite primele calculatoare personale româneşti. La Bucureşti a aparut aMic, la Timişoara Tim-s iar la Cluj a fost proiectat şi fabricat calculatorul Prae, în cadrul I.T.C.I. sub conducerea prof.dr.ing Miklos Patrubany.
Am făcut această scurtă introducere în istoria calculatoarelor româneşti în încercarea de a explica contextul în care a apărut calculatorul gândit, proiectat şi fabricat la Cluj, Prae. Nu am ales întâmplător acest model ci mai degrabă dintr-un motiv bine întemeiat. Până nu demult citisem doar despre acest calculator, la fel ca şi despre antecesorii săi româneşti fără însă a avea ocazia să studiez îndeaproape unul. Ca foarte mulţi alţii, în copilărie sau adolescenţă am avut un calculator compatibil Spectrum, fie Cip-02 sau 03, HC 85 sau Junior, calculatoare care deşi aveau numai 64 kilo octeţi de memorie, incluzând cei 16 ko în care se afla limbajul Basic, opt culori cu două tonuri de intensitate (bright), erau net superioare din punct de vedere tehnologic bătrânului Prae.
Exemplare din acest calculator sunt acum extrem de rare însă recent am dat peste un exemplar îngropat într-un morman de deșeuri electronice. Îmi venea greu a crede că era în faţa ochilor mei. Parţial dezansamblat, cu un strat de praf mai gros decât cel depus pe casele unei uliţe pietruite într-o zi toridă de vară, o relicvă nefolositoare altora, însemna pentru mine o comoară, nu pecuniară ci sufletească. Bucuria fu mare, cred că aş putea-o asemui aceleia pe care o încercam în copilărie când primeam o jucărie nouă. Împreună cu un bun prieten l-am aşezat pe un birou la şi am început să-l studiem. Dintr-o simplă privire înţelesesem cu uşurinţă genialitatea care se regăsise în spatele echipei de ingineri care l-a proiectat precum şi fineţea dusă până la nivel de artă a execuţiei acestuia. Să nu uităm că era vorba de anii '80. După ce am identificat conexiunile pe care le necesita, ne-am propus să-l alimentăm în încercarea de a determina eventualele defecte. Cu toate că ştiam că repararea acestuia şi punerea sa în funcţiune are şanse minime, circuite integrate şi alte componente folosite acum mai bine de 30 de ani ar fi fost practic imposibil de găsit pentru o eventuală înlocuire, ne-am spus să încercăm totuşi. Am identificat sursa de alimentare interioară care avea ataşată o punte redresoare, cum de foarte mulţi ani nu mai văzusem şi după verificare şi reverificarea cablajelor l-am alimentat la reţea. Nu mică ne-a fost mirarea când am auzit un sunet (beep) venind din difuzorul plasat pe placa de bază. Entuziasmul, dat de acel sunet, era copleşitor. Acel sunet ascuţit şi scurt era muzică pentru noi, era o întreagă orchestră ce parcă interpreta o arie scrisă special pentru noi. Deşi trecuseră mai bine de 20 de ani de la fabricarea sa, sunetul scos aducea aceaşi bucurie ca scâncetul unui copil ce tocmai a ieşit din pântelecele mamei sale. În momentul acelui sunet deja îmi inchipuiam cum, după un lung şi nemeritat somn, procesorul a prins viaţă. Cuarţul interior a început să ticăie din ou, siliciul şi oxizii din interior s-au retrezit la viaţă. Toţi cei 2,5 Mhz ai procesorului Z80 erau aparent în viaţă. După consumarea momentului euphoric, am continuat încercând să determinăm soluţia de conectare a acestuia la un monitor. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu aceste calculatoare, denumite generic la acea vreme H.C. (home computer), trebuie ştiut că modalitatea de stocare a informaţiei era înregistrarea acesteia în format audio pe banda magnetică, utilizând un casetofon sau magnetofon, iar afişajul îl constituia un banal televizor. Aceste soluţii de stocare a informaţiei şi afişare au fost alese pentru scăderea costului de producţie la acel moment. Trebuie înţeles faptul că în acele vremuri tehnologia avea un preţ prohibitiv, era foarte scumpă în timp ce mâna de lucru era ieftină. După identificarea portului cu 5 pini desemnat ieşirii video, am confecţionat un cablu de conexiune între Prae şi un televizor clasic, utilizând intrarea video complex a acestuia. De îndată ce am pornit televizorul şi calculatorul, am realizat că lucrurile ar fi fost prea frumoase dacă totul ar fi funcţionat şi dacă imaginea ar fi apărut pe ecran. Deşi entuziasmul a coborât în intensitate, dezamăgirea nu şi-a făcut loc şi am redeschis carcasa calculatorului în încercarea de a găsi problema şi soluţia ce se impunea. După o privire mai atentă am observat o cutiuţă metalică, ecranată, despre care îndată mi-am dat seama că era un modulator de semnal video. Imediat am conştientizat faptul că la acea vreme, televizoarele nu aveau intrare de semnal video complex ci doar modulat, prin cablul antenei. Am reconfiguat cablul de conexiune şi am conectat unitatea la mufa de antenă a televizorului. După o oră de căutare a semnalului şi două televizoare schimbate, am reuşit conectarea cu succes a calculatorului la televizor. Era perfect funcţional. În parte copleşiţi de euforie dar şi plini de energia entuziasmului, am început executia câtorva linii de program scurte, de la operaţii matematice simple până la ecuaţii de gradul II. Limbajul înscris în cei 16 kilo octeţi de memorie Rom este Basic, o versiune probabil uşor modificată şi botezată Prae Basic. Afişajul este doar alfa numeric sau cel puţin, noi nu am reuşit identificarea unei comenzi grafice în Basic care să funcţioneze.
Prae este o declaraţie a puterii de creaţie inginereşti, a calităţii cercetării realizate în Cluj.