În traseul profesional al fiecărui programator, tester sau manager, performanța este percepută ca un reper important, în fața căruia mulți dintre colegi sunt ușor timorați. A-ți dori să devii foarte bun într-un anumit domeniu și a ținti performanța sunt aspecte care depind de foarte mulți factori, dintre care îi menționăm aici doar pe cei care țin de profilul psihologic, educație și mediul de lucru. Odată obținută performanța, cum o putem valorifica? Doar pentru prestigiu și faimă personală ? Sau vizăm scopuri care le depășesc pe cele strict personale? Un răspuns afirmativ la ultima întrebare implică automat conștientizarea faptului că performanța trebuie în primul rând expusă. Ce folos dacă programatorul X este cel mai priceput în Spark și Y, în SQL, dacă performanța lor este ignorată sau nu este pusă în valoare? De aceea, contează să valorifici orice ocazie care să-ți facă vizibile performanțele. A participa la evenimente ca speaker sau a scrie articole sau cărți- sunt printre cele mai la îndemână ocazii. Din păcate, marea majoritate a programatorilor fac prea puțin pentru aceasta, iar dacă sunt provocați să facă o prezentare, chiar și în cadrul firmei, refuză. Avantajele pe de altă sunt destul de multe: o imagine și reputație mai bună, posibilitatea de a te perfecționa în special prin feedback-ul primit și provocarea ca data viitoare să prezinți ceva cel puțin la fel de interesant. Sfatul meu este să acceptați provocările, iar dacă vreți să începeți cu un articol tehnic redacția TSM vă poate ajuta oricând cu sfaturi și sugestii.
Dacă tot am povestit de prezentări, îmi face plăcere să anunț cea dea patra ediție a Cluj IT Days, evenimentul anual major organizat de Today Software Magazine. Anul acesta vom avea trei track-uri paralele pe durata celor două zile care vor include produse românești sau dezvoltate local, management, testare, machine learning și big data, startup-uri, cercetare, laboratoare practice și bineînțeles, multe prezentări de specialitate. Mai multe detalii pe www.itdays.ro.
Pentru că multă lume s-a interesat în ultimul timp de revista Today Software Magazine în format tipărit, mă bucur să vă anunț că aceasta se va găsi de cumpărat, începând cu acest număr, în librăriile Cărturești din întreaga țară. Este un proiect important pentru noi, iar prin aceasta le oferim pasionaților de IT din toată țara să le răsfoiască și să le ia acasă.
Revenind la acest număr aniversar - 50, facem o scurtă prezentare a articolelor din revistă. Începem cu Principii sustenabile pentru soluții de Smart City, un manifest al Cluj IT Days pentru implementările Smart City din România. Vă lansăm o provocare la o plimbare în Walking Month - cum să transformi mersul pe jos în fapte bune?. Provocările unui team lead pentru a avea o echipă productivă sunt numeroase și au fost enumerate și analizate în Echipe hiperproductive. Din aceeași perspectivă a productivității este și articolul Cum să aplicăm un model de dobândire de competențe în testarea software? care vă inițiază în Modelul Dreyfus. Continuăm cu două articole de DevOps din aria tehnologiilor Microsoft: Azure CDN - Prezentare de ansamblu și Provocări Dev/Test în medii complexe Enterprise și soluții posibile cu Microsoft Azure. O caracteristică importantă a creierului uman precum posibilitatea de a uita pentru a putea să învețe lucruri noi este abordată în Cum învățăm să uităm informații , articol interesant prin analogiile dintre domeniul neurologic și cel al lumii virtuale. Încheiem trecerea în revistă cu articolul lui Peter Lawrey, un invitat de tradiție la Cluj IT Days: Modelling Microservice Patterns in Code.