De multe ori, când vrem să scriem un text, amânăm momentul justificându-ne prin lipsa inspirației. Asemenea poeților antici, ne gândim că nu ar strica să invocăm solemn vreo muză. O facem, dar muzele cunosc cel mai bine greaca veche și latina, așa că nu mai insistăm. Apoi ne amintim de seara petrecută cu amicii la bere, când aceștia ne-au dat calificativul ,,genial” pentru prestația avută la ultimul banc pe care l-am spus. Stăm la pândă sperând să mai detectăm măcar un licăr din genialitatea de care te-au asigurat atunci.
Paul Cezanne (1839 – 1906) – Sărutul muzei
Degeaba! Ideile tot nu ne vin. Nu ne mai rămâne să avem și noi ca geniile romantice decât întunecatul pesimism. Dar ca trăitori în mileniul trei, suntem oameni practici și după ce am citit dintr-o suflare cartea cu un posibil titlu ,, Cum să devii fericit și eficient în trei pași”, începem să gândim pozitiv și căutăm soluții. Dacă nu intenționăm să realizăm un studiu consistent centrat pe o temă generală căruia să-i acordăm timp îndelungat de cercetare, ci avem de redactat un text care să se încadreze într-un număr limitat de pagini sau caractere, este de preferat să evităm subiectele cu teme mari. Așa reducem riscul unei abordări superficiale și incomplete, precum și riscul de a stagna la etapa de introducere sau la o perspectivă exclusiv descriptivă.
Așadar, în loc de ,, Limbajul Java” sau ,, Procesele în programare”, un subiect mai mic de tipul ,, Stand-up meeting” sau ,, Librăriile de treading în Java” are mai multe șanse să devină atrăgător sau să suscite curiozitatea. După ce am decis asupra subiectului, vrem ca ideile cu privire la acesta să fie originale. Cum depistăm în toată avalanșa de idei pe care le avem pe acelea care sunt inedite și pertinente? O metodă eficientă care ne ajută să trecem peste starea de blocaj sau de pasivitate și să reactivăm tot ceea ce cunoaștem despre subiectul ales, este scrierea liberă.
Timp de 10-15 minute, scriem un scurt text cu toate ideile ce ne vin în minte despre subiect, fără a fi atent la ordinea lor și fără a ne preocupa neapărat de corectitudinea exprimării. Inspirată din dicteul automat al poeților avangardiști care-l foloseau ca principiu de creație, scrierea liberă are avantajul de a scoate la suprafață din colțurile memoriei, asocieri surprinzătoare de idei, precum și cunoștințe pe care nu bănuiam că le deținem. Rețeaua de idei sau pânza de păianjen este o altă metodă care, prin apelul la scheme, reprezentări grafice sau dispuneri în rețea, evidențiază mobilitatea conexiunilor între idei, modul cum se grupează în jurul unor concepte cheie sau cum se generează una pe alta.
Soluția la pana de idei poate fi și consultarea agendei de idei, adică să ne uităm în acel carnețel pe care îl purtăm tot timpul la noi și în care ne notăm ideile inspirate. Se știe că multe dintre mărețele idei s-au născut nu neapărat în fața unui birou ci te miri unde: de la mărul lui Newton și cada lui Arhimede la concertul unde Kandinsky are revelația picturii abstracte. Așadar, când suntem în mașină, vedem un film, citim o carte, conversăm sau ne certăm s-ar putea ca muza să apară neinvitată și să ne aducă vreo idee interesantă.
Dacă nu avem o agendă de idei, atunci să ne facem una! De asemenea, este bine să valorificăm orice impuls de a face o notă sau o observație pe marginea unui paragraf citit, învingându-ne astfel teama de a scrie și de ane exprima propriul punct de vedere. Aceste câteva metode expuse au rolul de a ne învinge teama în fața paginii albe sau a ecranului și de a ne ajuta să imprimăm o notă de autenticitate textului scris de noi, dar nu ne garantează calitatea științifică a conținutului. Aceasta este condiționată de seriozitatea și consecvența cu care autorul se documentează , studiază bibliografia științifică anexată subiectului sau de experiența pe care o deține în domeniul abordat.