2 autori /
2 articole
DIVERSE
Cum să menţii succesul unui joc mai mult de doi ani de la lansare?
Bubble Witch Saga are 26 de luni de la lansarea iniţială pe platforma Facebook şi 16 luni de la intrarea pe piaţa de mobile. Cu toate acestea, jocul reuşește să se menţină în TOP 10 jocuri pe platforma socială Facebook,iar pe mobile este cel mai popular joc din categoria bubble shooters, bucurându-se în continuare de cele mai bune review-uri şi comentarii.
PROGRAMARE
Dezvoltarea de jocuri cross-platform
În momentul în care am început să lucrăm la primul nostru joc în cadrul King România, știam că proiectul urma să fie distractiv, pe de o parte pentru că, deși toţi membrii echipei dezvoltaseră până atunci jocuri, era prima dată când lucram la un joc casual-social și, pe de altă parte pentru că urma să fie primul joc “serios” de la King care ajungea pe mobile. King mai lansase înainte un joc, atât pe App Store, cât și pe Google Play (pe atunci App Market), dar nu era un joc high-profile lansat pe Facebook, așa cum era în cazul lui Bubble Witch Saga. În momentul selecţiei jocurilor pentru portarea pe mobile, Bubble Witch Saga a fost o alegere foarte naturală.
NUMĂRUL 149 - Development with AI
Design contribution