Navigând prin tooluri DevOps
În urma unui studiu realizat de Google Trends, termenul “DevOps” alături de alți termeni asociați, a înregistrat în luna februarie 2019, cel mai mare scor în ceea ce privește interesul manifestat de utilizatori: scorul 100. Majoritatea companiilor au început să adopte o cultură DevOps și practicile tehnice numite Continuous Integration & Continuous Delivery centrate pe automatizarea proceselor de livrare software. Dar adoptarea acestor procese nu este lipsită de provocări. Una dintre acestea este alegerea potrivită a toolurilor folosite pentru a implementa pașii necesari livrării unei aplicații. Scopul acestui articol este de a descrie abordările de tip anti-pattern referitoare la utilizarea unor tooluri des întâlnite în ecosistemul DevOps, cu accent pe Jenkins. De asemenea, luăm în vizor și prezentarea unor idei despre orchestrarea pașilor de livrare.