Signals: cum a evoluat reactivitatea în ecosistemul JavaScript

Întotdeauna am fost curios să înțeleg cum funcționează lucrurile. Ca programator, atunci când folosești librării și frameworkuri noi, poate deveni destul de confuz tot procesul, pentru că nu știi exact cum funcționează lucrurile „în culise”. Astfel că frameworkuri precum Django și Angular mi-au dat întotdeauna impresia că ceva „magic” se întâmplă fără ca eu să știu. În ultimii ani, am început să fiu curios referitor la cum funcționează mai exact lucrurile în aceste frameworkuri, pe care le folosim zi de zi. Spre exemplu, ce se întâmplă cu template-urile interpolate sau JSX și cum sunt convertite în HTML? Cum funcționează variabilele reactive, și ce înseamnă mai exact Virtual DOM?