Am început acest parcurs încercând să răspund la o întrebare aparent simplă: Cum poți dezvolta software rapid, folosind principii Agile, și, în același timp, să respecți cerințele stricte de calitate și conformitate din industria automotive?
Se știe că în această industrie viteza de dezvoltare și disciplina proceselor par, de multe ori, să tragă în direcții diferite, implicând, inevitabil, abordări complexe. Cercetarea mea își are originea exact din această tensiune dintre agilitate și conformitate.
Am avut șansa să lucrez într-un proiect real, într-o organizație performantă, unde obiectivul era tocmai acela de a găsi o punte între cele două lumi. Timp de aproape doi ani am analizat procese, am implementat schimbări și am urmărit rezultatele în practică.
Iar concluzia a fost surprinzătoare.
Da, este posibil să combini dezvoltarea agilă cu cerințele riguroase ale industriei automotive. Dar nu este simplu. Necesită disciplină, investiții, documentație și o coordonare permanentă între echipe. În realitate, multe proiecte pornesc cu resurse limitate și termene ambițioase. De aici apar situații pe care probabil mulți dintre cititori le-au întâlnit: cerințe încă neclarificate, documentație care încearcă să recupereze dezvoltarea sau procese care se adaptează din mers pentru a face față presiunii livrării.
După aproape doi ani dedicați dezvoltării și implementării unei soluții, am realizat ceva la care nu mă așteptam.
Provocarea principală nu era lipsa soluțiilor. Provocarea era identificarea suficient de rapidă a problemelor.
În majoritatea organizațiilor există deja metode, standarde, instrumente și foarte multă experiență acumulată. Cu toate acestea, proiectele continuă să întâmpine dificultăți în adaptarea la schimbare. Nu pentru că nu există răspunsuri, ci pentru că este dificil să identifici la timp unde apare blocajul și care este cauza lui reală. Cercetarea a evidențiat exact acest fenomen: provocarea nu este lipsa metodologiilor, ci lipsa unei modalități eficiente de a înțelege rapid ce se întâmplă într-un proiect și unde trebuie intervenit.
Aici s-a schimbat complet direcția cercetării.
Dacă prima etapă urmărea dezvoltarea unei soluții de management de proiect, a doua etapă a vizat dezvoltarea unei metode de analiză. Astfel, nu s-a luat în considerare aflarea răspunsului la o întrebare de tipul "Cum ar trebui să lucreze organizația?", ci interesul s-a concentrat asupra problematicii privind înțelegerea rapidă a modului cum lucrează organizația astăzi și detectarea unor oportunități reale de îmbunătățire.
În cadrul unui departament din zona de conducere autonomă a unui mare producător european, abordarea s-a schimbat radical. În locul unui proces lung de explorare și implementare, am început cu o analiză structurată a modului de lucru existent. Au fost analizate procese, roluri, responsabilități și fluxuri decizionale, cu scopul de a identifica diferența dintre realitatea din teren și felul în care organizația credea că funcționează.
O mare parte din efort a fost mutată din zona implementării în zona diagnosticului. În paralel, evoluția tehnologiei și apariția instrumentelor bazate pe inteligență artificială au făcut posibilă accelerarea procesului de analiză. Dintr-odată, volume mari de informații puteau fi evaluate într-un timp mult mai scurt.
Aici însă am descoperit un alt lucru interesant: inteligența artificială nu înlocuiește experiența umană.
Poate analiza mai repede. Poate identifica tipare. Poate evidenția riscuri și corelații. Dar nu poate înlocui contextul, responsabilitatea și capacitatea oamenilor de a lua decizii. Din perspectiva mea, adevărata valoare a inteligenței artificiale nu este doar că oferă răspunsuri, ci și că ne ajută să găsim întrebările care merită adresate.
Astăzi cred că informația este disponibilă aproape oricui. Metodele există. Standardele există. Bunele practici există. Diferența va fi făcută de capacitatea noastră de a identifica unde, când și cum trebuie folosite.
Privind în urmă, una dintre concluziile importante ale acestui parcurs este că ritmul schimbării influențează direct inclusiv procesele de cercetare. În cazul meu, schimbările tehnologice au fost suficient de rapide încât să mă oblige să schimb direcția cercetării pentru ca aceasta să rămână relevantă. Am pornit încercând să găsesc o metodă mai bună de management de proiect și am ajuns să dezvolt o metodă care analizează și diagnostichează organizațiile înainte de a propune soluții.
Poate că acesta este unul dintre semnele vremurilor pe care le trăim: nu doar organizațiile trebuie să se adapteze continuu la schimbare. Uneori, chiar și cercetarea trebuie să facă același lucru.
de Rareș Zete , Sergiu Dornea
de Horatiu Marc